sâmbătă, 29 octombrie 2011

HALLOWEEN

Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-leaprin intermediul imigranților irlandezi din Statele Unite ale Americii. Ea este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie, deși în unele țări data sărbătorii variază — de exemplu, în Suedia este sărbătorită în prima sâmbătă din noiembrie. Numele provine din limba engleză, de la expresia All Hallows' Even, numele sărbătorii creștine a tuturor sfinților, sărbătoare cu care Halloweenul a devenit asociat în țările unde predomină creștinismul occidental — catolic și protestant, deoarece în aceste culte creștine, ziua tuturor sfinților este sărbătorită pe 1 noiembrie. Specific pentru Halloween este dovleacul sculptat, care reprezintă Lanterna lui Jack. Cu ocazia acestei sărbători, copiii se maschează în vrăjitori, mumii sau alte personaje și colindă pe la case întrebând „Trick or Treat?” (Păcăleală sau dulciuri?), ca o amenințare că dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă. În alte țări, Halloween este serbat prin parade și carnavaluri.


Renegat de multi pe motiv ca este sarbatoare de import, Halloween-ul s-a instalat de cativa ani buni, cu acte in regula, pe pamant romanesc. Desi in noaptea de 31 octombrie, copiii nu se costumeaza in monstri, mumii si alti zombi, colindand pe la usi dupa bomboane, tinerii au adoptat benevol Halloween-ul nu atat dintr-un mimetism inocent, cat dintr-un pretext pentru o noapte de distractie cu alta coloratura. 
Adaptat la cererea pietei, patronii de localuri imprumuta pentru o seara stilul tipic american redecorandu-si barurile cu tot felul de dovleci ciopliti cu diferite grimase, panze de paianjen, scheleti si foarte mult "sange". Amatori de distractie garantata, tinerii iau cu asalt astfel de spatii, petrecand pana dimineata, costumati in varcolaci, vampiri sau alte creaturi infricosatoare.  
Sarbatoarea cu specific american reprezinta totodata un bun prilej de a-ti pune mintea la contributie spre a confectiona cel mai infricosator sau cel mai trasnit costum. Anual, tinerii scot la rampa cu aceasta ocazie cele mai inventive costume: unii isi fac aparitia calare pe maturi, altii poarta tricouri manjite cu pasta rosie, avand cutite in relief, vesminte de vrajitoare sau de zombii. Cu totii insa isi aplica un machiaj strident in care predomina negrul ce marcheaza diabolicul si rosul pe post de sange. Unghiile lungi, vopsite in negru, dintii falsi ce aduc cu ai vampirilor, parul dezlanat si vesmintele taiate si zdrentuite fac cu toatele parte din recuzita studenteasca proprie Halloween-ului.
La finalul sarbatorii, bilantul este pozitiv: tinerii s-au distrat pe cinste, patronii speculanti au inregistrat castiguri fabuloase, PIB-ul a crescut imbucurator. In consecinta, "Trick or Treat"!

marți, 5 iulie 2011

bacalaureat 2011 rezultate






° Cu ajutorul cainelui Vitoria Lipan
si-a gasit foarte repede zacamintele sotului.


  ° In 1877 trupelor rusesti li s-a
permis sa traverseze
teritoriul Romaniei, impreuna cu
tancuri si avioane, iar romanii le-au dat
mancare si cazare contracost.




 ° Drumetii veneau la Hanul Ancutei
pentru a minca si a bea
vin din ulcicile noi ca alea
vechi erau sparte!


 ° Un profesor intreaba o
eleva:cine a scris poezia
  Luceafarul" [] ....
ea spune Tudor Arghezi.
 ° Scoala Ardeleana nu a avut


propriu-zis sediu, din lipsa de
fonduri austro-ungare.


° Alexandru Lapusneanu s-a
tinut de cuvint atunci cind a spus:
"De ma voi scula, pre multi
am sa popesc si eu!" Dovada ca
azi cel mai intilnit nume este
Popescu.


 ° Poezia "Sburatorul"
de Ion Has Radulescu este un omagiu
adus
aviatorilor romani.


 ° Mircea cel Batrin a fost
inmormintat la Cozia impreuna cu umbra sa


° Dintre cele cinci scrisori
trimise de Eminescu, prima este
considerata a treia.. In
"Scrisoarea a treia" se desfasoara batalia de
la Rovinari.
 ° Mircea cel Mare, care prima


data a fost batrin, sta la un
 discurs cu Baiazid. Acesta il
 primeste politicos, dar cu obraznicie,
 si-l face in tot felul, ca pe o
 albie de porci. Cind Baiazid il
 intreaba arogant "Tu esti
 Mircea?", domnitorul roman nu se pierde cu
 firea si ii raspunde la fix:
 "Da-mparate!"


 Pina la urma Mircea cel Mare,
 desi batrin il va ingenunchia
 pe trufasul otoman
 cu citeva proverbe si zicatori bine plasate.


 Imparati cu care lumea nu putea
 sa se mai impace au venit
 si la noi in Romania si au cerut
 pamint si de baut, dar cum venira s-a
 lamurit cu cine are de-a face si
 s-a dus de-a berbeleacul cu pleava
 pulberata, c-au ramas doar
 citeva de bucati de eniceri si spahii
 fugind, dintre care este
 amintita "inspre Dunare, o mina."


 ° La a-2-a parte a subiectul
 cerinta este compunerea unei
 scrisori catre o persoana
 imaginara pe nume Paula.Un elev raspunde(in
 scris):"Eu nu mai scriu
 scrisori pt k am internet... si pe Paula nici
 nu o cunosc!"


 ° Mihai Eminescu si-a
 intitulat poezia "Din valurile
 vremii..." vrand sa
 sugereze vremea si apoi nu a mai continuat titlul
 din nu stiu din ce motiv s-a
 razgandit si a inceput strofa I...


 ° Manole a pus-o pe Ana la zid
 si a inceput sa o lucreze.


 ° Poema "Miorita"
 circula pe baza orala, adica nu a fost
 scrisa, din motive tehnice. In
balada "Miorita" este vorba de trei
ciobani care comploteaza


impreuna sa-l omoare pe unul dintre ei.
 Ciobanul "Mioritei" a
 spus ca la cap sa-i puie diverse categorii de
 fluiere.


° Multimile de boieri
 exploatatori isi tineau banii numerar
 in pungi. Haiducii ii atacau si
 ii usurau de bani in toate baladele.




 ° Balada e o specie a liricii populare inventata de
 Ciprian
 Porumbescu.


 ° Creierul este un organ
 oarecum indispensabil capului.


 ° Calin tine de mîna mireasa
 care are parul lung de fericire.


 Ea lupta sa puna mîna pe
 dragostea flacaului.


 ° Poetul îsi asteapta iubita
 ca împreuna sa cutremure o barca.


 ° Ion Creanga s-a nascut între
 anii 1887-1889.


 ° Nechifor Lipan a avut
 fericita ocazie de a nu se mai
 întoarce acasa fiind jefuit de
 niste oameni invidiosi.


 ° În romanul
 "Rascoala" personajul principal este poporul si
 marea masa a taranilor.


 ° Dimitrie Cantemir a avut un rol
 însemnat în viata sa.


 ° Nechifor Lipan statea "
 pe spate cu fatza in jos"..


 ° Profa: In ce tip se incadra
 Otilia Marculescu?
 Eleva: In tipul ingerului a
 fetei blonde..
 Profa: Asta ai citit tu intr-o
 carte?
 Eleva: Asta am spus-o eu din
 proprie initiativa


 ° Haiducii din doine, balade si
 idile erau liberi si fericiti
 ca pasarile, animalele si pestii
 care zburda prin codri. De cum venea
 primavara, haiducii cei harnici
 plecau in padure. Acolo ei cintau
 suflind din frunza si lasindu-i pe boieri cu buza
 umflata.


 ° Latina clasica este o limba
 moarta, care nu se poate vorbi
 decit in scris. Dupa caderea
 Imperiului roman, o parte din latina
 clasica defuncta a devenit
 bulgara. Limba romana are la baza latina
 bulgara, amestecata cu elemente
 de daca si o groaza de cuvinte slabe.
 In secolul al XV-lea, limba
 vorbita de popor era considerata vulgara
 si n-o vorbea nimeni.


 ° De ce se numeste nuvela
"La tiganci"?


 Raspuns : Localitate in care se
 petrece actiunea este La tiganci.




 ° Profesorul : "Ce stil
functional are acest text?"
 Elevul: " Stilul
 articol"




Prof: cum moare Dinu Paturica?


 Elev:?
>
 Prof: A murit intr-un mod
 simbolic?


 Elev:?


 Prof(NERVOS): Haide, mai,
 baiatule, cum a murit?


 Elev(SPERIAT): L-A CALCAT
 CARUTA!!!!


 ° Nichita Stanescu este un poet
care se mira de orice. El se


mira si de faptul ca oamenii aud
 si au urechi. Pai de ce? El n-a avut
 urechi? A vazut el vreun om fara
 urechi? Ma rog, da se zice ca asa
 este in poezie, sa te miri de
 toate si sa le pui pe toate unele subt
 altele, in rânduri scurte, ca
 sa se vada ca sunt versuri.


 ° Basmul este o poveste mai
 lunga, poate fi chiar cât o carte
 groasa, si are
atâtea personaje ca nu le mai tii numarul dar trebuie
 sa fii atent la fabula ca te
 intâlnesti cu ea si in final.


 ° Basmul studiat de noi este
 Harap Alb si este un basm cult
 pentru ca este scris de un om
 cult, Eminescu. Atunci cand cel care
 scrie basmul este incult si
 basmul este incult, adica opus basmului
cult, dar amândoua basmele sunt
 frumoase, numai ca unul este scris
 intr-un fel si celalalt in alt
 fel.


 ° În cunoscuta baladã
 Miorita, sunt descrise câteva
 întâmplãri în care sunt
implicate doi criminali, o oaie turnãtoare, si
 un cioban care socheazã prin
 prostia lui.


 ° Toma Alimos era viteaz pentru
 cã cu o mânã conducea
calul,
 cu o mânã îsi tinea matele si
 cu o mânã se bãtea cu Manea..


 ° Inima este împãrtitã în
 douã atricule si douã testicule...


° Zoe si Tipãtescu se iubeau
pe la spate.


° Împãratul avea o grãdinã
si în fund un mãr.


° Moromete fãcea pârtie pe
salcâm ca sã se dea cu sania.


° Eminescu este trist pentru
cã nu a reusit sã facã nimic în viata lui.

marți, 14 iunie 2011

Depinde...

daca v-a fost dor de mine sau nu , ce conteaza eu inca va scriu , chiar daca nu am mai scris de mult timp , vroiam doar sa stiti ca nu va scriu vreun bilet de adio sau vreo stire senzationala vroiam doar sa stiti ca sunt aici si nu am uitat ca am un blog :D , ar fi multe de zis dar nu prea am timp poate data viitoare si promit ca data viitoare va fi mai devreme de doua luni :D

marți, 26 aprilie 2011

romanii au talent " dar nu castiga"

Adrian Tutu, criticat de internauti! Vezi aici ce spun romanii despre castigatorul Romanii au talent!





Adrian Tutu a castigat finala Romanii au Talent de luni seara, dupa ce telespectatorii l-au votat ca fiind cel mai talentat roman. Numai ca anuntul ca el a castigat marea finala a adus si critici in randul publicului care a urmarit show-ul.
Acestea pot fi vazute cel mai bine pe internet. Valuri de internauti isi exprima multumirea sau nemultumirea fata de rezultatul concursului. Valul de critici il vizeaza atat pe castigatorul Romanii au Talent, dar si conducerea televiziunii care a organizat concursul.
Atat forumurile cat si retelele de socializare au fost asaltate cu mesaje de protest. Cei mai multi au fost revoltati ca nu talentul, ci cazul a castigat marele premiu de 120.000 de euro, potrivit celor de la Adevarul.


Iata cateva dintre mesajele postate atat pe site-ul Mondo News cat si pe retelele de socializare:

Dydy: "Ca intotdeauna....castiga in primul rand povestea si apoi talentul...oricum, felicitari Adrian".
Anca: "Rusine PRO TV ati manipulat toata tara. Nu am nimic personal cu Adi dar nu el este adevaratul talent. Putea castiga oricare din cei 12, dar el nu merita".
Laura: "Cu fiecare secunda ne aratam prostia, cu fiecare fapta dovedim incultura romanilor. Mi-e rusine ca sunt romanca. Pai asta e talent??Batjocura!".
Andrei: "Nu ma asteptam sa castige baiatul asta. Ma asteptam la Narcis sau Agache. Nu va mai uitati de acum inainte la emisiune. Asta daca intr-adevar v-a deranjat rezultatul".
Cristi: "Regretabil. A fost o finala cu neajunsurile ei, in care s-au consumat energii, trairi si-n care toti visau sa castige. A castigat insa Pro-tv-ul prin totala lipsa de transparenta a votarii, prin numarul imens de sms-uri taxate la profit. A lipsit arbitrajul corect la numararea voturilor toata lumea traind cu certitudinea unor aranjamente de culise. Pentru ca asa e in tara asta, tara culiselor, tara aranjamentelor, a cazurilor sociale, a talentelor emigrate. Totusi Pro-tv nu a excelat, ca nici o televiziune dealtfel, in moralitate si scopul a fost rating-ul si nu o competitie cat de cat corecta. Daca nu afisam intotdeauna unitatile de masura a valorilor, fie si numarul de voturi in acest caz, totul capata accente de un cinic si derizoriu comercial. Lasati sabloanele cazurilor sociale promovate in alte emisiuni si poate se va discuta de talente. Pacat...Multi candidati au mizat pe povestile lor lacrimogene si pana la urma se pare ca asta a contat. Promovati demnitatea individului odata cu talentul si tara aceasta va prospera. Altfel vom aglomera treptele de la metrou".
Mihai Diaconescu: "Faptul ca Tutu a castigat Romanii au talent e un mesaj ca poti pune mana pe un purcoi de bani fara prea mult talent".

Sylvia, fosta membra a trupe A.S.I.A., este dezamagita de cele intamplate: "Mi-am pierdut patru ore, degeaba, in fata televizorului. Rezultatul votului este penibil... Cum sa fie Adrian Tutu cel mai talentat roman?".
Andy Moisescu
Am renunțat de mult să mai judec votul poporului. Nu văd le ce mi-ar folosi. Prefer să-l iau așa cum e și să-mi vad de drum. Oricum eu am câștigătorii mei.

În ordine alfabetică. Cosmin AGACHE, BALLANCE, BLOCKBUSTERS, DANCE FICTION CREW, Valentin DINU, FREAKQUENCY, Narcis IANĂU, Valentin LUCA, Valentin PĂUN, Alin STANIS, TITANII FUNKY FRESH si TROUBLE
 sunt gata de spectacol.


Dacă nu reușiți să dați de ei, apelați-mă cu încredere. N-o să vă dezamăgesc. Nici eu, nici ei.

 
http://www.facebook.com/pages/ANTI-FANII-LUI-ADRIAN-TUTU/141464025922464

joi, 7 aprilie 2011

lipsa ....de somn

e tarziu , dar tarziu in noapte sau chiar e dimineata , ce sa fac si eu ca tot omu mi-am citit mailurile si printre mailurile mele , sa va zic si ca primesc multe mailuri pe zi cam 20 la numar , ce credeti ca am gasit :)) titlu mare "Un asteroid se indreapta periculos spre Pamant "sursa nu o zic pentru ca nu vreau sa fac reclama , si am inceput sa ma gandesc acum daca se indreapta atat de periculos pe cat suna , pentru ca intotdeauna poti considera ceva periculos doar ceva inarmat pana in dinti , pus pe scandal sa mai fie si beat sau drogat , si cum toate detaliile despre acest asteroid numit 2010SO16 nu prea contineau indicii care sa ma sperie un pic , m-am gandit sa-l trec la un asteroid foarte periculos deoarece e mai periculos decat pare deoarece nu se dau detalii concrete deci nu vor sa sperie populatia , in fine am inceput acum sa imi fac o lista cu chestiile care trebuie sa le fac inainte sa ne loveasca uriasu deci :
                               1 sa-mi amintesc care ar fi primu lucru pe care l-as face daca am fi loviti de un asteroid
                               2 sa-i otravesc pisica vecinului de la 3
                               3 sa merg pe contrasens pe autostrada ca am vazut ca ajungi la tv repede 
                               4 sa nu mai citesc mailurile sau sa le trec la spam 
 

TU CE AI FACE ?? :))



duminică, 27 martie 2011

iar va mint / dar stiti ca eu nu pot sa mint

in cateva minute se mai scurge un wekeend din viata , pot sa zic ca m-am plictisit grav dar foarte grav am fost pe la un bairam am baut nu m-am imbatat nu am dansat ca nu stiu sa dansez , chestii de alea gen guta sau salam , stai ca v-am mintit prea mult m-am facut ranga :))))))) muzica nush nu mai tin minte decat ca era sa-mi rup gatu de dimineata adica la 12 cand m-am ridicat din pat dar am reusit cu greu sa stabilesc formula de calcul a gravitatiei si sa ajung la baie unde unu din oglinda cu doi ochi mari se uita la mine ca la ultima panarama m-am dus in bucatrie am mancat acolo ceva ca ma simteam rau si acum ma simt cam rau , singuru lucru care acum trebuie sa recunosc si vine din inima cum zicea salam la a 5 bere si din sufletul meu este ca regret si acum nu mint ca m-am certat cu o fata din nimic si jur ca-mi pare rau si ca i-am zis adevaru .............si revin cat de curand daca nu-mi taie astia netu jmg jur ca luna viitoare vin si platesc netu :D

vineri, 25 februarie 2011

toata lumea o face


 


e sigur poti sa o faci cu orcine si nu iti trebuie decat un gps,
eu de ce sa nu o fac :) uite asa scapa unii de plictiseala , maine imi cumpar gps si o fac si eu :)))

miercuri, 23 februarie 2011

si totusi inca e iarna

se incalzise un pic afara si deja ma gandeam la zilele de vara , chiar daca nici primavara nu a venit inca , insa zapada de ieri m-a lasat doar cu gandu la zilele de vara , nu ramane decat sa ma rog sa treaca o data mai repede iarna asta si sa ma gandesc la zilele care vin . Daca ati uitat cum e vara dati un click pe play

duminică, 20 februarie 2011

in exclusivitate




nimeni nu s-ar fi gandit vineri cand colegii probabil ii urau wekeend placut ca se poate ajunge la asa ceva ,alcoolul si dorinta de a dormi l-au adus pe acest tanar necunoscut in ghearele crude a unei grupari extremiste necunoscute ...tanarul este in continuare disparut , daca cineva l-a vazut este rugat sa lase un comment

senzational!!!!



VIOL sau TENTATIVA , nu conteaza atata timp cat avem victima , avem agresor si in plus avem si dovada filmata ....

joi, 17 februarie 2011


Iepurele alerga vesel prin padure, cand, deodata, sub un copac, vede un cerb, care fuma un trabuc.
Iepurele: – Ce faci? Ai innebunit? Intr-o zi frumoasa ca asta, in mijlocul naturii, tu te intoxici? Hai cu mine, sa alergi, sa-ti oxigenezi plamanii!
Cerbul: – Ai dreptate! si incepe sa alerge cu iepurele. In timp ce alergau, cei doi vad vulpea, care tocmai statea cu nasul in cocaina. Cerbul: – Hei! Aici, in mijlocul naturii, ti-ai gasit sa iei cocaina? Hai, mai bine, cu noi sa alergi, sa-ti oxigenezi plamanii Vulpea: – Ai dreptate! si incepe sa alerge cu iepurele si cerbul. Putin mai incolo, il intalnesc pe lup, cu seringa in mana si cu o doza de heroina pura la indemana. Vulpea: – Hei! Suntem in mijlocul naturii si tu te droghezi? Mai bine, vino sa alergi cu noi, sa-ti oxigenezi plamanii. Lupul: – Da’ mai duce-ti-va naibii! De fiecare data, cand iepurele ia extasy, noi incepem sa alergam, ca idiotii, prin padure?!

duminică, 13 februarie 2011

Dragobete vs Valentine's day


În ultimul timp, tradiţiile şi valorile româneşti au început să piardă teren în faţa balastului de import şi mă refer aici la sărbătorirea zilei îndrăgostiţilor (Valentine’s Day), care nu are nimic românesc. Să nu mai spunem că în Calendarul Ortodox nu există Sf. Valentin, sau să precizăm un context necunoscut poate pentru unii adepţi ai Valentine’s Day – data de 14 februarie este de fapt o celebrare comemorativă şi nicidecum una a iubirii. De ce? Pentru că pe 14 februarie 269 d.Hr., Sf. Valentin a fost condamnat la moarte. În Gorj, ca şi în restul Olteniei, se păstrează însă amintirea lui Dragobete - zeul tânăr al Panteonului românesc, considerat Cap de Primăvară, identificat cu zeul dragostei Cupidon în mitologia romană, şi cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă. Dragobete este zeul dragostei în tradiţia populară românească şi este sărbătorit în fiecare an pe 24 februarie, adevărata zi a dragostei pentru toţi cei care simt şi gândesc româneşte.

Un lucru e clar incearca sa iubesti romaneste , suntem romani nu prea am auzit pe strada " do you wanna by my valentine" poate la tv , la emisiuni fara rating si doar la diferite pitiponace si diferiti cocalari care uita romana cum pun picioru in aeroport .



joi, 10 februarie 2011

zi de salariu ;;) ??


nici o problema , am gasit si o metoda sa nu mai arunc banii aiurea pe prostii sau pe "pamant" deoarece mai sus avem formula de calcul al pretului planetelor :)) da ati auzit bine :))

Un astrofizician de la Universitatea California a gandit formula de calcul care stabileste valoarea planetelor. Astfel, Pamantul a fost evaluat la 5 milioane de miliarde de dolari.
Asta in timp ce Marte ar valora 14.000 de dolari, iar Gliese 581c ar fi chiar ieftina, doar 160 de dolari, in ciuda faptului ca sora sa geamana ar ajunge la 60.000 de dolari, potrivit calculelor lui Laughlin. Planetele aflate la distanta mare de Pamant ar putea ajunge si la 10 dolari.


deci ma gandeam sa-mi iau o planeta la vreo 160 euro si inca doua la 10 euro si de restu stele :D

marți, 8 februarie 2011

SUNT NERVOS ACUM :))


si as fi dormit azi pana la 12 cel putin, nu 12 ziua , 12 noaptea dar norocul meu ca s-a gandit cineva la mine ca trebuie sa ajung si la munca , multumesc celor de la B*D_gsg ca s-au gandit sa ma anunte ca as avea restante pe la ei si mi-au trimis un mesaj . acum vine si intrebarea eu nu am rate , de ce mi-au trimis mesaj ??? in fine astept maine sa ma trezeasca cei de la I*G :X si poate pe week-end un mesaj de la politie ceva de genu : AM PREGATIT UN LOC PENTRU TINE LA NOI IN CELULA

sâmbătă, 5 februarie 2011

te-ai intrebat vreodata in ce consta succesul ???

Succesul la 2 ani este .... să nu faci pe tine
Succesul la 3 ani este .... să ai dinți
Succesul la 12 ani este .... să ai prieteni
Succesul la 18 ani este .... să ai permis de conducere
Succesul la 20 ani este .... să faci dragoste bine
Succesul la 35 ani este .... să ai bani
.......
Succesul la 50 ani este .... să ai bani
Succesul la 60 ani este .... să faci dragoste bine
Succesul la 70 ani este .... să ai permis de conducere
Succesul la 75 ani este .... să ai prieteni
Succesul la 80 ani este .... să ai dinți
Succesul la 85 ani este .... să nu faci pe tine



ei bine ai aflat raspunsul

miercuri, 2 februarie 2011

salut

vad ca nimeni nu a sarit cu un nume mai potrivit pt paianjen deci ma gandesc ca nu va plac paienjenii asa ca puteti sa luati un ciocan si sa-l omorati ,